Adăugaţi o legendă |
duminică, 12 octombrie 2014
Sfanta Cruce — continua putere a tuturor crestinilor care i se inchina si o cinstesc —
INALTAREA SFINTEI CRUCI. Predica despre sensul Crucii a PARINTELUI SOFIAN BOGHIU, chemat la Dumnezeu, acum 12 ani, in ziua acestui mare praznic
“Frati crestini,
Ne aflam in continuare in fata sfintei Cruci
impodobita cu flori, aici langa sfanta icoana a Tuturor Sfintilor, sfanta
Cruce — continua putere a tuturor crestinilor care i se inchina si o cinstesc —
asteapta de la noi acest respect. Despre sfanta Cruce s-a vorbit in aceste
zile, dar nu s-a amintit de faptul istoric in care s-a intamplat cinstirea
sfintei Cruci. Voi aminti ceva acum, apoi vreau sa va aduc aminte ca sfanta
Cruce are doua intelesuri: sfanta Cruce ca obiect pe care a fost jertfit Iisus
Hristos Dumnezeul nostru, deci altarul Lui, obiectul de osanda la rastignirea
Mantuitorului, si al doilea inteles al sfintei Cruci este acela al suferintei.
Crucea intotdeauna aminteste de rastignirea Mantuitorului. Foarte multe
chinuri, cu foarte mare durere sufera Iisus pe Cruce. In seara aceasta vreau sa
va amintesc faptul istoric al inaltarii sfintei Cruci si apoi sa vorbesc si
despre intelesul ei ca suferinta.
Mantuitorul a patimit pe Cruce, apoi a
inviat, apoi S-a inaltat la ceruri. Ierusalimul a ajuns curand loc de
prigoana impotriva ucenicilor lui Iisus. Şi au trecut ani de prigoana, cei trei
sute de ani de prigoana impotriva crestinilor... Şi a dat bunul Dumnezeu
pace Bisericii dupa atata sange varsat, prin sfantul
Constantin cel Mare care prin edictul de la Milan, dupa cum stiti, a
dat libertate crestinilor, libertate egala cu a celorlalti cetateni ai
imperiului. Un fapt foarte important pe care l-a savarsit sfantul
Constantin, indemnat fara indoiala de sefii Bisericii de atunci: a intrunit
primul sinod ecumenic, prin care s-au stabilit niste randuieli pentru viata
crestina. Pentru ca intre ucenicii lui Iisus, crestinii, fiind prigoniti si
traind viata in catacombe, separati unii de altii, au mai patruns intre ei
niste intelegeri personale ale crestinismului — ori trebuia sa fie unificate,
pentru ca si Hristos este Unul. De aceea s-a tinut sinodul I
ecumenic, cum stiti, la anul 325.
In anul urmator, 326, sfantul Constantin
roaga si trimite pe maica sa, sfanta Elena, sa mearga la Ierusalim, sa afle
sfanta Cruce pe care S-a jertfit Mantuitorul Hristos, aceasta Cruce pe care
sfantul Constantin cel Mare o vazuse pe cer alcatuita din stele, intr-un moment
de grea cumpana pentru el, cand avea in fata un razboi greu cu Maxentiu. Rivalul lui de la Roma
[avea] o armata foarte puternica, iar el avea armata putina. Şi in framantarea
lui si in rugaciunea facuta catre Dumnezeu Mantuitorul Hristos, vede pe cer,
ziua la amiaza, semnul sfintei Cruci, alcatuita din stele si sub Cruce
scria: „In acest
semn vei invinge” (…). Mantuitorul ii spune sa porneasca
razboiul cu curaj, cu indrazneala, ca il va ajuta prin semnul sfintei Cruci.
In cinstea acestei minuni, sfantul Constantin roaga si trimite pe maica sa,
sfanta Elena, la Ierusalim, ca sa afle sfanta Cruce pe care S-a rastignit
Mantuitorul Hristos.
Insa intre timp, sfanta Cruce fusese
profanata.
Ierusalimul, in cei trei sute de ani, cati au trecut de la Invierea si
Inaltarea Mantuitorului Hristos, a fost bantuit de multe valuri de ura, [incurajate
de] insisi imparatii romani, cum au fost Adrian si mai ales Iulian Apostatul, acel
fost crestin, nepot al lui Constantin cel Mare, care a amestecat cu moloz locul
unde a fost sfanta Cruce si a cladit acolo, pe locul ei, pe Golgota, un templu
al pacatului, un templu al zeitei Venus, anume ca sa-si bata joc de sfintenia
Crucii. Incercase Iulian sa reconstruiasca Templul [lui Solomon] asa cum a
fost, adica sa fie cu totul impotriva Mantuitorului Hristos, Care le-a spus ca
nu va ramane piatra peste piatra din Templul lor, pe care l-au profanat prin
viata lor netrebnica. Iulian a vrut sa
ridice acest Templu din nou, insa Dumnezeu si-a tinut cuvantul: apareau niste
flacari puternice de foc care topeau pe cei care se apropiau sa construiasca
Templul impotriva vointei Lui. Insa sfanta Cruce ramasese
profanata, ingropata in moloz (…), pana la anul 326. Sfanta Elena, ajunsa la
Ierusalim cu o ceata de arheologi, de arhitecti, de oameni foarte intelepti, a
inceput sa caute, sa se intereseze unde anume este locul Golgotei.
Astazi nu mai este Golgota de altadata, pe
care a fost Iisus rastignit, ci marea biserica a
Invierii, construita de sfanta Elena. Un etaj al bisericii
aminteste de fosta Golgota. Sfanta Elena s-a interesat si a aflat locul unde a fost
rastignit Iisus Hristos. Ştim din istoriile care s-au scris, ca sfanta Cruce
fusese smulsa din locul ei si aruncata intr-o vale, intr-o prapastie si
acoperita cu pietre si bolovani. Stratul de pamant depus pe sfanta Cruce
era gros. Sfanta Elena a staruit foarte mult, a inceput sa sape si au sapat
mult acolo, incat sapatorii obosisera, se saturasera de atata munca. Este si
azi la Ierusalim, in biserica [de pe locul] unde au fost aceste sapaturi,
intr-un mic amvon, o ferestruica. Astazi parca nu are nici un rost. Atunci,
insa, sfanta Elena statea in acel pridvor, in acel amvon, sus si supraveghea
lucrarile. Şi pentru ca muncitorii sapatori se plictisisera, arunca bani de
aur, de sus, printre pietre. Banii, fara indoiala, intrau printre bolovani mai
la adancime si ei sapau ca sa gaseasca banii. Au tot sapat asa, mereu, [sfanta
Elena] aruncand de sus monede de aur, pana cand a ajutat bunul Dumnezeu si au
ajuns la sfanta Cruce.
Erau de fapt trei cruci aruncate in
dezordine. Au gasit si cuiele care au fost batute in picioarele Mantuitorului
si cununa de spini, aruncata, strivita de bolovani. Insa… nu stiau care dintre
cele trei cruci este a Mantuitorului Hristos. Şi au adus din cetate o bolnava, o doamna
din aristocratia din Ierusalim, o doamna care era foarte grav bolnava, pe
moarte, si au atins-o de fiecare din cele trei cruci. Cand s-a atins de o
anumita cruce, s-a cutremurat putin si s-a vindecat pe loc. Atunci au
spus: „Aceasta este Crucea Mantuitorului Hristos”. Aceasta o spune
Eusebiu din Cezareea care era sfetnicul lui Constantin cel Mare si o spune
Sozomen, un istoric din acea vreme [2].
Gasita sfanta Cruce in aceasta stare, patriarhul de
atunci al Ierusalimului, numit Macarie, a luat-o cu cinste si, cu clerul care
era atunci in Ierusalim, a ridicat-o pana in amvon si poporul tot striga: „Doamne
miluieste”!
Atunci a fost
in anul 326, 14 septembrie. Acest moment de inaltare a sfintei
Cruci dintre bolovani, din prapastiile in care a fost aruncata si profanata de
dusmani, aceasta inaltare cu cinste in fata crestinilor de atunci, a ramas pana
astazi si a ramas din an in an, praznuita pana acum si pana la sfarsitul
istoriei neamului crestinesc.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)