Inaltarea Sfintei Cruci
Biserica ortodoxa si noi cei care cu evlavie pasim pragul ei, sarbatorim in fiecarea an, pe 14 Septembrie praznicul împaratesc al Înaltarii Sfintei Cruci.
Cea mai veche si cea mai importanta din sarbatorile inchinate cinstirii Sfintei Cruci, este spre amintirea a doua evenimente, remarcabile din istoria lemnului altarului de jertfa, al lui Iisus.
Primul este Aflarea Crucii pe care a fost rastignit Fiul lui Dumnezeu “pentru a noastra mintuire”, cu ocazia sfintirii basilicii construite de imparatul Constantin cel Mare, deasupra Mormantului Domnului, pe 13 septembrie 335.
In urmatoarea zi episcopul Macarie al Ierusalimului, in fata unui numar mare de credinciosi, si a altor ierarhi prezenti, de pe amvonul bisericii, a inaltat sfantul lemn al Crucii Rastignirii, pentru a fi vazut si venerat de toti cei de fata.
Al doilea eveniment este Intoarcerea sau Aducerea Sfintei Cruci, de la persii pagani, pe timpul imparatului bizantin Heraclius in anul 629. Ea fusese capturata cu 15 ani in urma, cand Ierusalimul a fost atacat si pradat de ostile persane.
Patriarhul Zaharia, pe 14 septembrie 630 a inaltat-o in ceremonie solemna in vazul poporului, dupa care a fost depusa cu mare cinste in biserica Sfantului Mormant - a Sfintei Cruci – din Ierusalim.
Despre semnificatia si intelegerea cuvantului “Cruce”
Parintele Cleopa spunea despre “cruce”:
Deci sa stiti ca indoit este omul, indoita este si Sfanta Cruce. Nu vezi la om un ipostas in doua firi ? O parte se vede, adica trupul, una nu se vede, adica sufletul, pentru ca este de natura nevazuta. Asa si Crucea sa o intelegem.
Deci, bagati de seama, ca Hristos indoita cruce a purtat. Una in suflet : suferinta, rabdarea, usturimea, durerea, rusinea, scuiparile, mahnirile si intristarea; si toate cate le ducea in suflet formau crucea cea spirituala a Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Iar a doua cruce, cea de lemn, a purtat-o pe umerii Sai si S-a rastignit de bunavoie pe ea, pentru mantuirea lumii.
Iar dupa cum marturisea Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu, crestinul dreptmaritor vede si cinsteste in Sfinta Cruce, deodata:
- intelesul duhovnicesc de suferinta sau de urmare a lui Hristos, potrivit cuvintelor domnului “Oricine vrea sa vina dupa mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-mi urmeze mie” (Matei 16, 24). Toata viata pamanteasca a Mantuitorului a fost o cale a Crucii. De la Nasterea Sa in Bethleem, cand Irod il cauta, pana la strigatele salbatice din Saptamana Patimilor: ”Rastigniti-L, Rastigniti-l!” Iisus a avut de indurat, insulte, infruntari, batjocora dispret si chiar amenintari de a fi ucis cu pietre si aruncat in prapastie. (Luca 4, 29)
Inainte de sfintele Sale Patimi, Mantuitorul pregatindu-si mucenicii pentru cele ce vor veni din partea lumii, I-a prevenit pe ei, dar si pe noi spunand: “In lume necazuri veti avea. Dar indrazniti! Eu am biruit lumea.” (Ioan 16, 33)
- lemnul crucii pe care s-a rastignit Domnul, deci altarul Sau de jertfa. In Vechiul Testament se afla cuvinte de ocara la adresa Crucii: ”Blestemat este inaintea Domnului, tot cel spanzurat pe lemn.” (Deuteronomul 21, 23) Aceasta ocara venea din faptul ca pe ea erau rastigniti sclavii si tot cei blestemati, dar nu se referea la obiect in sine sau la materialul din care era facuta Crucea.
In Noul Testament nu exista nici-o referire la dispretuirea Crucii. Ea devine Altarul Legii Noi pe care in locul mielului pascal iudaic, se jertfeste Fiul lui Dumnezeu pentru pacatele noastre. Domnul a acceptat Crucea asa cum era, plina de ocara, hulita si blestemata. Mai mult, El nu s-a rusinat de ea, ci a luat-o asupra Sa, a sfintit-o cu scump sangele Sau, S-a rugat pe ea si a facut din ea altar dumnezeiesc.
- semnul crucii, semn al “Fiului Omului” si al crestinului in acelasi timp, cu care insemnindu-ne ca si cu o pecete, aratam participarea noastra la jertfa sfintitoare a lui Hristos. Este semnul celui ce-l urmeaza pe Iisus.
Sa rostim ca in toate zilele, dar mai ales in aceasta zi de praznic: “Bucura-te, Cruce purtatoare de viata, semnul cel nebiruit al crestinatatii, usa raiului, întarirea credinciosilor, zidul cel dimprejurul Bisericii prin care s’a pierdut si a încetat blestemul, s’a înghitit puterea mortii si ne-am înaltat de pre pamânt la cele ceresti; arma nebiruita împotriva demonilor, marirea mucenicilor, podoaba cuviosilor cu adevarat, limanul mântuirii, ceea ce daruieste lumii mare mila”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu