sâmbătă, 6 aprilie 2013


vineri, 10 iunie 2011

Calea Crucii

Hamsa Theodor

Crucificarea lui Iisus a constituit pentru mulţi oameni calea de deschidere a inimilor faţă de învăţăturile Sale spirituale. Faptul că cel care a făcut atîtea minuni, şi a manifestat atîta dragoste faţă de cei săraci şi oprimaţi sau care, cel puţin, a însufleţit inimile atîtor oameni, a sfîrşit prin a suferi atît de mult, nu are cum să nu ne înduioşeze inimile! Înainte de a accepta o învăţătură sau alta, orice om o evaluează din perspectiva satisfacerii propriilor nevoi sau din perspectiva propriei sale înţelegeri asupra vieţii. Ca atare, dacă predicile lui Iisus nu i-a făcut pe mulţi oameni să-L privească cu respect, modul în care El a „murit”, i-a înduioşat pe mulţi, chiar dacă nu i-au înţeles nici un cuvînt din învăţătura pe care a propovăduit-o. Pentru cei care nu vedeau în Iisus decît un om, care vorbea şi El acolo ca oricare altul de teapa Lui sau care avea ceva puteri magice mai aparte, faptul că a fost omorît într-un mod atît de brutal, a constituit o primă deschidere a sufletelor faţă de El. Şi pentru că noi nu ne deosebim într-o măsură prea mare de contemporanii lui Iisus, tindem să-L percepem în primul rînd din perspectiva existenţei lui umane şi să manifestăm cea mai mare deschidere faţă de El, mai ales atunci cînd ne gîndim la suferinţele pe care le-a îndurat prin crucificare. Tocmai de aceea pentru creştini, cea mai intensă perioadă de trăire spirituală este în „săptămîna mare” care precede sărbătoarea Învierii. Aceasta este săptămîna în care orice creştin devine ceva mai viu din punct de vedere spiritual şi acest lucru se petrece tocmai prin raportarea la suferinţa resimţită de Mîntuitor.
Fructificarea acestui aspect, tragismul crucificării, este foarte bine realizată în special de către catolici prin ceremonia numită şi Calea Crucii. Ei urmăresc într-un cadru ceremonios să parcurgă drumul crucii care a fost împărţit în paisprezece momente importante, marcate...

luni, 30 mai 2011

vineri, 25 februarie 2011

Crucii tale ne inchinam Hristoase



Crucea este Iisus Hristos încoronat cu spini, tintuit cu piroane, umilit, hulit, tragând sa moara si murind pentru mântuirea lumii si a noastra. De pe capul Lui, din mâini, din picioare, din coasta strapunsa, curge sânge pentru mântuirea lumii si a noastra. Istovit de judecata, de neodihna, de nemâncare, de purtarea Crucii, de durerile rastignirii, de toate durerile trupului si ale sufletului, cu buzele uscate si fripte de sete si de durere, El cere apa si i se da otet si fiere, pentru mântuirea lumii si a noastra. Îndurerat si batjocorit în suferinta si rabdarea Lui supraomeneasca, poftit cu rautate si sarcasm, în chip de ultima batjocura si hula sa se coboare de pe Cruce daca e Fiul lui Dumnezeu,- ca sa creada în El cei ce nu vor sa creada, - El a zis pentru mântuirea noastra, a tuturor: „Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac"
Iisus Hristos cel rastignit n-a coborât de pe Cruce, caci daca ar fi vrut sa se coboare nu s-ar fi suit pe ea, ci a primit-o si a suferit, a patimit si a murit pe ea, pentru mântuirea noastra. De pe Cruce L-au coborât mort altii si L-au pus în mormânt, pentru împlinirea rânduieli.

miercuri, 20 octombrie 2010



Rugăciuni pentru vremurile de-acum


Doamne Atotputernic, priveşte la turma Ta din Răsărit,
zilele furtunilor cumplite vor veni curând,
nori negri ca smoala se rostogolesc în zare
peste culmile asfinţitului.
Nori negri vestesc zilele urgiei,
zilele când fierul înroşit
va sfârâi în carnea robilor Tăi
însemnându-i cu pecetea proorocită,
zilele în care oamnenii vor fi infieraţi ca vitele,
zilele când ghimpii antihristului se vor înfige adânc
în carnea pruncilor-
până la noi se aude scâncetul lor şi ne astupam urechile.
Tragem în piept aerul fierbinte şi ne arde beregata.
Doamne, Răsăritul a ajuns ca o turma de oi
încolţită de lupi flămânzi.
Bisericile Tale trag clopotele
chemând credincioşii la rugăciune.
Ochii noştri sunt îndreptaţi către Tine, Bunule Păstor,
cântările Dumnezeieşti sunt luate de îngeri
şi purtate spre Tine.
La Tine ne este nădejdea,
întăreşte pe robii Tăi cu tăria mucenicilor,
fă ca glasul aleşilor Tăi care acum strigă în pustie
să pătrundă în inimi şi în suflete
şi să fie ascultat acel cuvios albit de ani
care nu şi-a plecat genunchiul idolilor şi învăţăturilor străine
şi care strigă bătându-şi pieptul
asemenea lui Iona cel ce a stat trei zile şi trei nopţi
în pântecele peştelui.