Calea Crucii
Hamsa Theodor
Crucificarea lui Iisus a constituit pentru mulţi oameni calea de deschidere a inimilor faţă de învăţăturile Sale spirituale. Faptul că cel care a făcut atîtea minuni, şi a manifestat atîta dragoste faţă de cei săraci şi oprimaţi sau care, cel puţin, a însufleţit inimile atîtor oameni, a sfîrşit prin a suferi atît de mult, nu are cum să nu ne înduioşeze inimile! Înainte de a accepta o învăţătură sau alta, orice om o evaluează din perspectiva satisfacerii propriilor nevoi sau din perspectiva propriei sale înţelegeri asupra vieţii. Ca atare, dacă predicile lui Iisus nu i-a făcut pe mulţi oameni să-L privească cu respect, modul în care El a „murit”, i-a înduioşat pe mulţi, chiar dacă nu i-au înţeles nici un cuvînt din învăţătura pe care a propovăduit-o. Pentru cei care nu vedeau în Iisus decît un om, care vorbea şi El acolo ca oricare altul de teapa Lui sau care avea ceva puteri magice mai aparte, faptul că a fost omorît într-un mod atît de brutal, a constituit o primă deschidere a sufletelor faţă de El. Şi pentru că noi nu ne deosebim într-o măsură prea mare de contemporanii lui Iisus, tindem să-L percepem în primul rînd din perspectiva existenţei lui umane şi să manifestăm cea mai mare deschidere faţă de El, mai ales atunci cînd ne gîndim la suferinţele pe care le-a îndurat prin crucificare. Tocmai de aceea pentru creştini, cea mai intensă perioadă de trăire spirituală este în „săptămîna mare” care precede sărbătoarea Învierii. Aceasta este săptămîna în care orice creştin devine ceva mai viu din punct de vedere spiritual şi acest lucru se petrece tocmai prin raportarea la suferinţa resimţită de Mîntuitor.Fructificarea acestui aspect, tragismul crucificării, este foarte bine realizată în special de către catolici prin ceremonia numită şi Calea Crucii. Ei urmăresc într-un cadru ceremonios să parcurgă drumul crucii care a fost împărţit în paisprezece momente importante, marcate...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu